In Dobrenii, Olga Capatana sadeste Pomul vietii, il ingrijeste si il creste – un trunchi cu scoarta groasa, plina de adevaruri – multe stiute, multe nespuse –, priviri si obiceiuri, cu radacini adanci, muncite si ramuri dese si incarcate. Sub forma unei cronici de familie din secolul trecut, romanul reuneste caracterele incercate din trei generatii de moldoveni, intre uniri si dureri, intre subteran si inaltul cerului, pe drumuri si iar drumuri, netede, cu hopuri, cu munti si hauri, din bezna spre lumina, inainte, inainte! Cu dragoste, intr-un basm dorit „pana la adanci batraneti”, Olga Capatana ne da speranta ca „va veni timpul cand toti se vor aduna din nou, prietenosi si iubitori ca niste frati si isi vor spune cuvinte de iertare”. (Alexandra Dumitrescu, redactor)